AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Australia, în alertă din cauza gândacului Khapra: o amenințare majoră pentru exporturile agricole

•3 min citit•Redactor Sef
Australia, în alertă din cauza gândacului Khapra: o amenințare majoră pentru exporturile agricole

Australia a intrat recent în stare de alertă după descoperirea larvelor de gândac Khapra în scutece importate, distribuite în supermarketuri din toată țara. Autoritățile au retras de urgență 1.500 de cutii contaminate din cele 2.000 aflate pe piață și colaborează cu distribuitorii și producătorii pentru a preveni răspândirea dăunătorului. Deși țara este în prezent liberă de acest dăunător, Ministerul Agriculturii avertizează că infestarea ar putea afecta grav exporturile agricole, estimate la peste 18 miliarde de dolari australieni anual, notează reuters.com.

Gândacul Khapra este considerat unul dintre cei mai invazivi și greu de eliminat dăunători ai produselor depozitate. Larvele sale deteriorează cerealele și peste 100 de alte produse, inclusiv lapte praf, ciocolată și semințe. Se disting prin rezistența lor excepțională: pot supraviețui până la trei ani în condiții nefavorabile, inclusiv temperaturi sub zero grade și umiditate scăzută. În plus, sunt foarte greu de combătut din cauza rezistenței la insecticide și fumiganți.

Deși gândacul Khapra nu a fost identificat până acum în Republica Moldova sau România, a fost deja depistat în Turcia și Cipru. Schimbările climatice și încălzirea globală cresc riscul ca acest dăunător să pătrundă și în alte regiuni, motiv pentru care este inclus pe lista organismelor de carantină a Organizației Europene și Mediteraniene pentru Protecția Plantelor.

Articole similare

Carburanții se scumpesc
ȘTIRI
•2 min citit

Carburanții se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 16 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 73 de bani, cu 22 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 20 […]

O dronă a survolat sudul țării
ȘTIRI
•3 min citit

O dronă a survolat sudul țării

O nouă dronă neautorizată a fost detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor fără pilot a survolat zona de sud a țării, în contextul atacurilor asupra țării vecine. Potrivit Armatei Naționale, drona a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie, venind dinspre regiunea Odesa, Ucraina. Aparatul a […]

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial
ȘTIRI
•4 min citit

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial

Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru clusterele 2 și 3, în cadrul Conferinței Interguvernamentale Republica Moldova–UE, desfășurate la 13 octombrie, la Luxemburg. Cele 17 capitole de negociere incluse în cele două clustere vizează domenii importante pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum siguranța produselor, drepturile lucrătorilor, educația, digitalizarea și […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură