AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Au rămas ore numărate până la cea de-a doua ediție a Festivalului Vinului de Autor

•4 min citit•Redactor Sef

Cea de-a doua ediție a Festivalului Vinului de Autor își va delecta participanții cu o selecție impresionantă de vinuri de autor, degustații, master-class-uri, și o atmosferă de neuitat. Peste 30 de mici producători de vinuri își vor prezenta creațiile pe 7 și 8 septembrie 2024, în curtea Muzeului Național de Istorie din Chișinău. Acesta este singurul festival destinat micilor producători de vinuri, spune Elena Tomescu, Directorul Executiv al Asociației Micilor Producători de Vinuri, în cadrul emisiunii „Actualitatea la Raport” a postului nostru de televiziune.

ELENA TOMESCU, director executiv al Asociației Micilor Producători de Vinuri:,,Avem în continuare ca obiective promovarea vinului de autor, educarea consumatorului privind consumul moderat de vinuri și susținerea membrilor asociației în condiții de criză. Odată cu creșterea numărului de membri, creștere comunitătii noastre, au crescut și necesitățile și atunci ne-am gândit că ar fi bine să avem un festival al nostru, un festival care să ne reprezinte în totalitate, pentru că până la momentul respectiv micii producători de vinuri se asociau la alte evenimente de profil.”

Producătorii mici sunt cei a căror producție de vin nu depășește 100.000 litri și care cultivă viță-de-vie pe o suprafață cuprinsă între 1 și 20 de hectare de teren. Astfel, Festivalul Vinului de Autor reprezintă o oportunitate valoroasă pentru aceștia de a progresa, a-și prezenta produsele, și de a-și crea o imagine pe piața vinicolă din Republica Moldova.

DIANA LAZĂR, directoarea industriei vitivinicole, Proiectul USAID „Competititivitate si Reziliență Rurală”: „Un producător de struguri care vindea strugurii la un procesator, la o cramă mare din regiune, și își aștepta banii ani la rând, sau pe parcursul anului, și nu prea câștiga, care a evoluat spre un mic producător de vin, a vinificat un vin de calitate, l-a îmbuteliat, a făcut un brand, o companie de comunicație și astăzi câștigă mult mai mult din vânzarea unui produs finit.”

Vizitatorii vor avea ocazia să exploreze peste 200 de tipuri de vin și cele mai potrivite bucate associate acestuia. Totodată, 3 somelieri din țară vor asigura o adevărată excursie în arta vinului.

ELENA TOMESCU, director executiv al Asociației Micilor Producători de Vinuri: „Sunt de fapt activități educative, cu scop educativ, așa încât oamenii, vizitatorii, consumatorii, să poată să intre mai în esență despre ce înseamnă un vin, cum el poate fi degustat, care ar fi asocierea cu bucate.”

AgroTv Moldova este partener media al Festivalului Vinului de Autor. Prețul unui bilet este de 300 de lei, iar acesta conține 10 tichete de degustare a vinurilor și poate fi procurat atât online, cât și la fața locului.

Articole similare

A început campania de populare cu pește a lacurilor capitalei
AGRICULTURĂ
•3 min citit

A început campania de populare cu pește a lacurilor capitalei

A început campania de repopulare cu pește a lacurilor din Chișinău. Până la sfârșitul săptămânii, în lacul din parcul „La Izvor” urmează să fie eliberate 1,5 tone de pește. Primăria își propune ca, până la sfârșitul primăverii, cantitatea totală de pește introdusă în lacurile din capitală să ajungă la 3,5 tone. ION CEBAN, primarul capitalei: […]

Ungaria ar putea permite tranzitul cerealelor ucrainene
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Ungaria ar putea permite tranzitul cerealelor ucrainene

Ungaria este dispusă să permită tranzitul cerealelor ucrainene pe teritoriul său către Europa de Vest. Anunțul a fost făcut de premierul ungar, Peter Magyar, după o solicitare adresată de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles. Potrivit lui Magyar, transportul cerealelor prin Ungaria nu ar trebui să întâmpine obstacole, dacă mărfurile […]

Premii pentru inovații în agricultură
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Premii pentru inovații în agricultură

Expoziția Moldagrotech 2026 a reunit producători și distribuitori de tehnică agricolă, echipamente și tehnologii moderne pentru sectorul agroindustrial. Duminică, în ultima zi a evenimentului, au fost desemnați câștigătorii concursului „Noutatea anului”. La competiție au participat zece companii, cu 19 mostre de produse și echipamente destinate agriculturii. În cadrul concursului „Noutatea anului”, produsele și echipamentele au […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură