AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

AU IZBUCNIT ÎN LACRIMI DE RECUNOȘTINȚĂ. Mai mulți bătrâni singuratici au beneficiat de prânzuri calde / VIDEO

•5 min citit•Redactor Sef

În perioada pandemiei, bătrânii solitari din Edineț nu au fost lăsați în voia sorții. Un prânz cald și o vorbă bună au fost asigurate de oameni harnici și receptivi la nevoile celor din jur. Iar pentru că oamenii în etate nu au putut ieși nici până la un salon de frumusețe, frizerii le-au venit chiar acasă. În acest scop, UE a alocat 30 de mii de euro, relatează NordNews.md.

„Iată hainele, le-am spălat. Dacă mai aveți nevoie de ceva, să vă adresați.”

Nicolae Rusu a izbucnit în lacrimi de recunoștință pentru ajutorul care îi este acordat. Din pensia de opt sute de lei, bărbatul spune că abia de reușește să acoperă cheltuielile pentru mâncare și medicamente, iar să meargă la o frizerie ar însemna un adevărat lux.

„Vă place cum v-au tuns? Da. Mulțumesc foarte mult. Nu plângeți.”

„Niște fete foarte bune, să le de-a Domnul sănătate. Este un ajutor foarte mare, condiții bune. Pentru noi, bătrânii, este foarte bine. Mulțumesc celor care au venit cu acest proiect.”

Mătușa Ana are 73 de ani. Deși a crescut doi copii și are cinci nepoți, a ajuns să trăiască de una singură. Mare i-a fost mirarea când i s-a pus pe masă un prânz cald.

”Și pârjoală, și piure și bătută, și orez, totul este la timp și este cald. Eu am venit de la policlinică, mă simțeam rău și abia am ajuns. Când am găsit prânzul cald, am izbucnit în plâns.”

Angajații în cadrul proiectului spun că încearcă să ajute oamenii să treacă mai ușor peste această perioadă grea de pandemie.

„Ajutăm bătrânii în perioada aceasta grea, când nu pot să se deplaseze ca să facă cumpărături, sunt și invalizi. Spălăm hainele groase, scurtele și le aducem curate la domiciliu. Bătrânilor le plac frezurile, sunt bătrâni care au fost tunși de 3-4 ori, iar ei doresc să mai beneficieze de acest serviciu.”

Toate acțiunile au avut loc în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană .

„Ideea ne-a oferit-o COVID-ul, ca să răspundem COVID-ului cât mai rapid posibil. Din fericire, UE ne-a susținut cu un grant impunător, care ne-a permis să ajutăm foarte multă lume care se aflau în situații foarte anevoioase,” a declarat Silvia Bicenco, Director de Țară a organizației ,,People in need” în Moldova.

„Pe parcursul a 12 luni am încercat datorită suportului delegației UE și Proiectului People in Needs, să aducem căldură și să protejăm vârstnicii din orașul Edineț. Am deservit împreună cu echipa 190 de vârstnici cu tunsori la domiciliu, prânz cald de două ori pe săptămână și spălarea rufelor”, a spus Alina Reșetnicov, coordonator de proiect.

Primarul municipiului Edineț crede că acest proiect a avut un impact social foarte puternic.

„La sigur a fost un suport acordat într-o perioadă de criză pentru întreaga țară, într-o perioadă pandemică. Mă bucur că acești bătrâni beneficiari au rămas destul de mulțumiți, chiar dacă financiar nu este un proiect atât de mare, impactul social pe care l-a avut este unul de bun augur”, a declarat Constantin Cojocaru, primarul municipiului Edineț.

În total, numărul beneficiarilor a ajuns la 190 de persoane, care s-au bucurat de grijă și mâncare caldă pe parcursul unui an.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură