AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Aproximativ 50 de mii de vizitatori vor veni la Expoziția „PRODUS AUTOHTON”

•4 min citit•Redactor Sef
Aproximativ 50 de mii de vizitatori vor veni la Expoziția „PRODUS AUTOHTON”

Peste 150 de companii se vor aduna în perioada 22 – 24 august la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” pentru a-și promova produsele. Evenimentul este un manifest al valorilor autentice moldovenești și are scopul de a promova bucătăria tradițională, obiceiurile și tradițiile noastre. La expoziție vor participa agricultori, horticultori, apicultori și meșteri populari din toate raioanele Republicii Moldova.

Evenimentul va dura 3 zile și va atrage aproximativ 50 de mii de vizitatori, a declarat în timpul unei conferințe de presă, Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie din Moldova. Potrivit acestuia, piața Uniunii Europene este una competitivă, mulți antreprenori doresc să ajungă pe acest teren comercial, iar pentru ca agenții economici să reușească să-și vândă produsele europenilor, trebuie să le propună ceva inedit.

SERGIU HAREA, președintele Camerei de Comerț și Industrie din Moldova:

„Evenimentul este într-un format de festival și este menit să promoveze și să susțină producătorul autohton. Avem foarte mulți cetățeni din diaspora care sunt invitați să viziteze această expoziție, ei sunt cei mai buni ambasadori ai produselor noastre în afara țării. Totodată, ei sunt cei care vor promova vizitele turiștilor străini în Republica Moldova. Turiștii vor avea ocazia să facă cunoștință cu gastronomia noastră, cu produsele noastre, dezvoltând și turismul rural”.

La expoziție vor fi comercializate mezeluri, miere de albine, vinuri moldovenești, produse textile și produse artizanale.

Întrebată cât vor achita agenții economici pentru un m2 directoarea Centrului Internațional de Expoziții „Moldexpo”, Zinaida Popa, a declarat că antreprenorii au prețuri preferențiale pentru că expoziția este un pic altfel. Potrivit acesteia, la unele expoziții anterioare, participanții au achitat și 80 de euro per m2.

ZINAIDA POPA, directoarea Centrului Internațional de Expoziții „Moldexpo”:

„Noi avem niște tarife stabilite prin contract și reduceri, dar nu pot să vă spun acum suma finală pentru că nu cunosc. Aceasta este totuși o expoziție un pic altfel, ea nu este una comercială, prețurile pentru expozițiile pe care le desfășoară Moldexpo sunt variate. Sunt unele care ajung la 60 – 80 de euro per m2 , dar asta, nu vorbim despre produsele noastre autohtone, vorbim despre alt gen de activitate, aici sunt alte prețuri preferențiale, este diferit”.

Expoziția Națională „PRODUS AUTOHTON” este destinată producătorilor mici și mijlocii și se află la prima ediție. Expoziția se împarte în mai multe sectoare, zona meșterilor populari, zona gastronomică și de vinuri, zona agricolă unde vizitatorii vor avea ocazia să procure fructele și legumele direct de la producători. Evenimentul va avea și un program artistic, invitații speciali sunt Crenguță de Iederă și Maria Iliuț, Vladimir Fotescu, ansamblurile „Haiducii – Alină-te Dor”, „Romanița”, „Moștenitorii” .

Articole similare

A început campania de populare cu pește a lacurilor capitalei
AGRICULTURĂ
•3 min citit

A început campania de populare cu pește a lacurilor capitalei

A început campania de repopulare cu pește a lacurilor din Chișinău. Până la sfârșitul săptămânii, în lacul din parcul „La Izvor” urmează să fie eliberate 1,5 tone de pește. Primăria își propune ca, până la sfârșitul primăverii, cantitatea totală de pește introdusă în lacurile din capitală să ajungă la 3,5 tone. ION CEBAN, primarul capitalei: […]

Ungaria ar putea permite tranzitul cerealelor ucrainene
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Ungaria ar putea permite tranzitul cerealelor ucrainene

Ungaria este dispusă să permită tranzitul cerealelor ucrainene pe teritoriul său către Europa de Vest. Anunțul a fost făcut de premierul ungar, Peter Magyar, după o solicitare adresată de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles. Potrivit lui Magyar, transportul cerealelor prin Ungaria nu ar trebui să întâmpine obstacole, dacă mărfurile […]

Premii pentru inovații în agricultură
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Premii pentru inovații în agricultură

Expoziția Moldagrotech 2026 a reunit producători și distribuitori de tehnică agricolă, echipamente și tehnologii moderne pentru sectorul agroindustrial. Duminică, în ultima zi a evenimentului, au fost desemnați câștigătorii concursului „Noutatea anului”. La competiție au participat zece companii, cu 19 mostre de produse și echipamente destinate agriculturii. În cadrul concursului „Noutatea anului”, produsele și echipamentele au […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură