AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Amenzi de până la 2.500 de lei pentru cetățenii care vor refuza să participe la recensământ

•4 min citit•Redactor Sef

Cetățenii care vor refuza să participe la recensământul populației și locuințelor din Republica Moldova riscă amenzi de până la 2.500 de lei. Declarația a fost făcută de directorul general al Biroului Național de Statistică, Oleg Cara. Potrivit lui, amenzile vor fi aplicate doar în cazuri excepționale.

OLEG CARA, directorul general al Biroului Național de Statistică: „Obligativitatea de a participa la recensământ este una naturală, ea a fost și până în prezent. În fond, nu putem vorbi despre date fiabile, dacă nu participă toată populația la recensământ. De aceea cadrul legal prevede această obligativitate. Amenzile vor fi aplicate doar în cazuri excepționale, dacă nicio modalitate de a convinge persoana de a participa nu a fost cu răspuns.”

În același timp, oficialul a menționat că la recensământ vor participa peste 4.000 de recenzori, explicând totodată și modul de colectare a datelor.

OLEG CARA, directorul general al Biroului Național de Statistică: „Recenzorul va vizita gospodăria de multiple ori, dacă persoana nu a fost găsită acasă. Deci, cel puțin cinci ori, cinci vizite la domiciliu vor fi făcute. În cazul dacă persoana nu va fi, vor fi lăsate datele de contact ale recenzorului pentru a facilita acest contact. De asemenea, este linia verde care va fi disponibilă pentru toți cei care doresc sau să clarifice careva detalii privitor la recensământ, privitor la persoana care îl vizitează sau privitor la faptul când ar dori, de exemplu, să fie vizitată de către recenzor.”

Menționăm că, potrivit Codului Contravențional, refuzul oferirii de către respondenți a datelor pentru scopuri statistice sau prezentarea unor date eronate, se sancționează cu amendă de la 1.000 până la 2.500 de lei, aplicată persoanei fizice. De asemenea, persoanele cu funcție de răspundere riscă o amendă de la 2.500 până la 4.000 de lei. Recensământul populației și locuințelor din Republica Moldova din acest an va începe pe 8 aprilie și se va desfășura până în data de 7 iulie.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură