AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Ajutor financiar pentru cei care primesc refugiați

•3 min citit•Redactor Sef

Important pentru familiile de moldoveni care găzduiesc cetățeni ucraineni. Ministerul Muncii informează că șapte mai este data limită de înregistrare pentru ajutorul financiar oferit familiilor de la noi, care s-au angajat să primească în casele lor refugiați.

Pentru a primi acest ajutor financiar, în valoarea de 3.500 de lei, conaționalii noștri din municipiul Chișinău pot folosi portalul de înregistrare online uahelp.md, unde trebuie să se înregistreze atât capul familiei gazdă, cât și refugiatul sau refugiații, folosind același cod primit la înregistrarea online.

La rândul lor, ceilalți moldoveni se pot înregistra la consiliile locale sau primării, la fel până la data limită, adică până pe șapte mai.

Scopul ajutorului financiar acordat din sursele financiare ale Programului Alimentar Mondial este de a susține gospodăriile care găzduiesc cel puțin doi sau mai mulți refugiați timp de mai mult de o săptămână să-și acopere cheltuielile adiționale pentru alimente și alte nevoi esențiale.

Până în prezent au solicitat înregistrarea peste 8.000 de persoane, iar circa 6.200 de gospodării au primit deja și transferurile bănești, mai notează Ministerul Muncii.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură