AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

O echipă AGRO TV a cules primii piersici

•4 min citit•Cucoș Olivia

De cinci ani, Andrei Moisei, din Telița, Anenii Noi, îngrijește o livadă de piersici. Nu a așteptat pomană de la stat, ci a investit proprii bani, munciți din greu.

„Am început afacerea ca să avem ceva al nostru și să rămânem acasă și să nu depindem de cineva. De la stat nu am avut nici un fel de ajutor, până când, pe cont propriu.”

Andrei Moisei, producător, s. Telița, r. Anenii Noi

A ajuns să vândă cei mai timpurii piersici de pe piață dintr-o întâmplare.

„Nu e meritul meu că piersicii sunt primii pe piață, căci așa le este soiul. Aceasta este unul din primele soiuri, nu știu însă cum se numește. Noi nici nu am cumpărat așa soi, însă ne-a fost vândut anume acesta. Că avem piersici primii, e meritul la pepenierii din Moldova. Natura își face efectul.”

Fiindcă sunt devremi, aceste fructe sunt tentante pentru cumpărători, cărora nu le pare rău să scoată banii din buzunar.

„Până când prețul este bun, dar se va vedea pe viitor, când vor apărea mai multe piersici pe piață, prețul va scădea. Vindem cu 20 lei kilogramul.”

În timp ce alte culturi au avut de suferit din cauza precipitațiilor prea dese, nu a fost așa și în cazul piersicilor.

„Pentru unele culturi, ploile au fost un plus pentru altele un minus, dar nu putem să ne punem cu natura. Însă piersicul nu a suferit.”

Acești pomi sunt predispuși la anumite boli și dăunători. Astfel, tratamentele care trebuie aplicate pe tot parcursul anului vor asigura o roadă pe măsura așteptărilor.

„Am avut două stropituri. Una a fost înainte de înflorire, iar a doua, când a căzut floarea. În rest, nu am aplicat nimic. La moment, livada nu este invadată de insecte.”

Tehnologiile de azi îi ajută pe producători să-și vândă mai repede marfa și să se facă văzuți, cunoscuți și recomandați.

„Principala piață de desfacere este piața locală, însă noi cel mai mult facem livrări. Piersicii se livrează la domiciliu, așa am realizat și cireșele, putem vinde doar datorită unui grup de pe Facebook care susțin afacerile locale. Nu ieșim la piață, nu avem timp să stăm pe piață, că așa știm comanda care o avem și ne străduim să strângem cantitatea de care are nevoie consumatorul.”

Și dacă tot l-am surprins pe Andrei Moisei muncind în livadă, am decis să-i dăm omului o mână de ajutor.

„Nu numai cu filmatul, dar și cu ajutatul.”

Articole similare

Carburanții se scumpesc
ȘTIRI
•2 min citit

Carburanții se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 16 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 73 de bani, cu 22 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 20 […]

O dronă a survolat sudul țării
ȘTIRI
•3 min citit

O dronă a survolat sudul țării

O nouă dronă neautorizată a fost detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor fără pilot a survolat zona de sud a țării, în contextul atacurilor asupra țării vecine. Potrivit Armatei Naționale, drona a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie, venind dinspre regiunea Odesa, Ucraina. Aparatul a […]

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial
ȘTIRI
•4 min citit

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial

Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru clusterele 2 și 3, în cadrul Conferinței Interguvernamentale Republica Moldova–UE, desfășurate la 13 octombrie, la Luxemburg. Cele 17 capitole de negociere incluse în cele două clustere vizează domenii importante pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum siguranța produselor, drepturile lucrătorilor, educația, digitalizarea și […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură