AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Agricultorilor li se vor amâna obligațiile de plată pentru datorii în contextul secetei

•3 min citit•Redactor Sef

Avizul proiectului legii speciale pentru sprijinirea fermierilor afectați de secetă și a creditorilor acestora, a fost aprobat de Guvern. Aceasta are drept scop acordarea unui răgaz pentru restructurarea datoriilor, astfel încât fermierii să poată depăși dificultățile economice cu care se confruntă. Legea se va aplica fermierilor din întreaga țară, în contextul în care există peste 6.400 de acte oficiale care confirmă pierderile cauzate de secetă în toate raioanele.

Prevederile proiectului de lege sunt destinate fermierilor care:

– Au contractat credite sau au acumulat restanțe;

– Contractele de credit au fost încheiate până la data intrării în vigoare a legii;

– Culturile au fost afectate în proporție de cel puțin 60%, iar suprafața afectată constituie cel puțin 50% din totalul terenurilor cultivate;

– Vor solicita restructurarea sau suspendarea obligațiilor de plată pentru o perioadă de minimum 6 luni.

Conform legii, se vor restructura obligațiile de plată pentru datoriile acumulate, pe baza unor acorduri adiționale la contractele existente. De asemenea, se va permite capitalizarea dobânzilor pentru o perioadă de până la 12 luni și prelungirea garanțiilor financiare emise de ODA, pentru creditele acordate în 2024.

Proiectul de lege urmează să fie definitivat pentru a fi votat în Parlament în această săptămână.

Totodată, Ministerul Agriculturii rămâne angajat să identifice soluții și instrumente suplimentare de sprijin pentru fermierii afectați de calamități.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură