AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Agricultorii din Cahul au ieșit la proteste. ”Suntem la limită”

•4 min citit•Redactor Sef

Aproximativ 40 de agricultori din Cahul au ieșit la protest pe traseul național Cahul – Cantemir, în preajma satului Andrușul de Jos, dar și pe centura spre vama Oancea. Manifestanții solicită introducerea unui moratoriu la calcularea penalităților către bănci până la 31 decembrie, 2024, precum și intervenția Băncii Naționale.

„Noi ne-am adunat să cerem răspuns la solicitările date către guvernare, ca ele totuși să fie îndeplinite și statul să ne audă. În al doilea rând, să decidem asupra întrebării legate de subvenționarea, pentru că legislația prevede că, timp de 30 de zile de la depunerea cererii de către agentul economic, statul e obligat să ne achite subvenționarea, ceea ce nu se face. Este o încălcare din partea statului. A venit primăvara. Noi trebuie să ieșim în câmpuri să muncim. Noi nu avem bani de motorină, de semințe, de îngrășăminte. Noi suntem la limită”, a menționat un fermier.

Fermierii din Cahul afirmă că sunt în faliment, în condițiile în care, în scurt timp, ar trebui să înceapă lucrările de primăvară.

„Nu se mai poate de lucrat mai departe, așa cum vor ei. Doi ani suntem în faliment. Niciun ban. Îngrășămintele sunt scumpe – 10 mii tona. Acuș se începe semănatul. N-avem nicio copeică. Cu ce se semănăm noi? De asta ne-am adunat azi, ca să se decidă ceva. I-am votat, le-am dat încrederea. Uitați-vă și la agricultori”, susține un alt agricultor.

„Domnul Bolea a promis că, timp de o lună, ne dă motorina. Ei n-au dat nimic. Domnul Bolea a zis că, până la sfârșitul lui ianuarie, ne dă motorina. Și, uite, în februarie, noi trebuie să ieșim în camp. Eram dator. Mi-au blocat conturile. Acum, banii care vin nu pot să-i scot”, a punctat un alt fermier.

Nu toți cei care însă s-au pornit astăzi la protest au reușit să ajungă.

„Cu părere de rău, cinci unități de transport au fost întoarse, din motiv că nu aveau toate actele necesare care ar permite exploatarea mijloacelor de transport pe drumurile publice”, a menționat, Artur Lonte, IP Cahul.

Agricultorii cer alocarea compensațiilor de cel puțin 2000 de lei la hectar pentru culturile de porumb și floarea-soarelui. O altă solicitare a protestatarilor este admiterea tranzitului cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina doar cu transportul feroviar. Potrivit fermierilor, aceștia vor manifesta pe traseele din regiune pentru o perioadă nedeterminată.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură