AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Agenția de Mediu a stabilit perioadele de interzicere a pescuitului în 2024

•3 min citit•Redactor Sef
Agenția de Mediu a stabilit perioadele de interzicere a pescuitului în 2024

Agenția de Mediu a stabilit perioade de prohibiție a pescuitului sportiv, amator și de agrement al oricăror specii de pești. Astfel, din data de 8 aprilie până la 14 iunie inclusiv, se interzice pescuitul în râul Nistru pe sectorul de la satul Naslavcea până la orașul Camenca, în lacul de acumulare Dubăsari. În aceeași perioadă, va fi interzis pescuitul în sectoarele de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la satul Palanca și în brațul Turunciuc, precum și în lacul Cahul.

Totodată, în perioada 8 aprilie-30 iunie, pescuitul este interzis pe râurile Ciorna, Răut, Ichel, Bâc și Botna, afluenți ai fluviului Nistru, cu excepția obiectivelor acvatice piscicole artificiale construite pe ele.

Prohibiția este stabilită și pentru râurile Larga, Vilia, Lopatnic, Racovăţ, Ciuhur, Camenca, Gârla Mare, Delia, Nârnova, Lăpuşna, Sarata, Tigheci afluenți ai râului Prut, cu excepția obiectivelor acvatice piscicole artificiale construite pe ele. De asemenea, se interzice pescuitul, în aceeași perioadă, în bălțile Manta și pe râurile Cogâlnic, Cahul, Ialpug, cu excepția obiectivelor acvatice artificiale construite pe ele.

De la 9 aprilie până la 7 iunie inclusiv, se interzice pescuitul în râul Prut, de la intersecția lui cu frontiera de nord a Republicii Moldova cu Ucraina până la satul Tețcani, în lacul de acumulare Costeşti-Stânca, precum și în râul Prut pe sectorul de la barajul nodului hidrotehnic Costeşti-Stânca până la satul Giurgiulești.

La fel, este interzis pescuitul pe tot parcursul anului la 100 metri în amonte și în aval de podurile de peste fluviul Nistru și râul Prut, în golful Goieni și în lacul Beleu, precum și în alte locuri stabilite prin ordin.

Articole similare

Compensațiile la căldură: cererile vor putea fi depuse din 2 noiembrie. Guvernul vrea cel puțin 620 de mii de beneficiari
SOCIAL
•3 min citit

Compensațiile la căldură: cererile vor putea fi depuse din 2 noiembrie. Guvernul vrea cel puțin 620 de mii de beneficiari

Autoritățile vor anunța la sfârșitul lunii octombrie cine va putea beneficia de compensații la căldură și ce sume vor primi gospodăriile. Cererile vor putea fi depuse începând cu 2 noiembrie, iar Guvernul își propune să mențină numărul beneficiarilor la cel puțin 620 de mii de gospodării, ca în sezonul trecut. Detaliile despre valoarea minimă și […]

Prețurile medicamentelor fără rețetă vor fi plafonate
SOCIAL
•3 min citit

Prețurile medicamentelor fără rețetă vor fi plafonate

Ministerul Sănătății analizează posibilitatea plafonării prețurilor la medicamentele fără prescripție medicală, după un model similar celui aplicat medicamentelor eliberate pe bază de rețetă. Măsura nu se va aplica suplimentelor alimentare, ale căror prețuri nu pot fi plafonate în același mod. ALEXANDRU GASNAȘ ministrul Sănătății „Noi ne propunem, pentru medicamentele OTC fără prescripție care sunt în […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură