AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Acord de cooperare între Republica Moldova și Portugalia

•3 min citit•Redactor Sef
Acord de cooperare între Republica Moldova și Portugalia

Republica Moldova și Republica Portugheză au semnat un Acord de cooperare în domeniile limbii, educației, învățământului superior, științei și tehnologiei, culturii, sportului, tineretului și mass-mediei.

Documentul va contribui la dezvoltarea și diversificarea relațiilor de prietenie dintre cele două țări, promovând schimbul de informații cu privire la sistemul de învățământ din ambele state, de experiențe de inovare curriculară și de resurse digitale de învățare.

Totodată, cele două țări vor coopera în realizarea obiectivelor procesului de la Bologna și a Ariei Europene a Învățământului Superior. Documentul prevede acordarea de burse pentru studenți și cadre didactice, participarea la cursuri de instruire, dar și facilitarea proceselor de echivalare a studiilor din învățământul general secundar, recunoașterea calificărilor și diplomelor de studii din învățământul superior.

În același timp, va fi promovată cooperarea academică, științifică, tehnologică și culturală, precum și mobilitatea academică în cadrul programelor și proiectelor lansate de Uniunea Europeană, UNESCO, OECD și Consiliul Europei. Acordul urmărește conlucrarea în domeniile culturii, sportului, tineretului, mass-mediei ceea ce va facilita un schimb de bune practici și dezvoltarea acestor sectoare.

La fel, documentul va contribui la studierea, pe teritoriul celor două țări, a limbii și culturii ambelor state. Acordul de cooperare dintre Republica Moldova și Republica Portugheză, a fost semnat de către ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, aflat în vizită de lucru la Lisabona, Portugalia, în această săptămână.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură