Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital în urma unui grav accident rutier, produs în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni. Potrivit poliției, impactul s-ar fi produs din cauza vitezei excesive. Oamenii legii investighează cazul.
Imaginile video apărute pe rețelele de socializare surprind autoturismul BMW grav avariat, în timp ce parapetul de pe mijlocul drumului a fost distrus în urma impactului. La fața locului au intervenit de urgență două echipaje de poliție, o ambulanță și un echipaj de pompieri. Șoferul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii documentează cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.