AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Prognoză sumbră: fermierii moldoveni vor rămâne fără subvenții

•4 min citit•Redactor Sef
Prognoză sumbră: fermierii moldoveni vor rămâne fără subvenții

După ce guvernul a adus modificări bugetului de stat, ajustând și bugetul fondului de subvenții, fermierul Serghei Ștefanco a transmis un semnal dezamăgitor agricultorilor care așteaptă subvențiile pentru anul 2023.

Astăzi, bugetul subvențiilor va fi rectificat. Suma ce urmează a fi rambursată este de 5 milioane de lei. Este o sumă foarte mare, din perspectiva unui simplu cetățean, dar pentru fermieri, ca să știți, datoria pentru anul 2023 la subvenții este de 450 de milioane de lei, iar din alte surse – aproximativ 600 de milioane. Astăzi, au corectat doar cu 5 milioane.

Acest lucru trebuie să ajungă la urechile fermierilor care se bazează pe banii pe care ar trebui să-i primească sub formă de subvenții. Investițiile au fost făcute în 2022, în 2023, iar peste o lună vom intra în 2025, iar fermierii nu vor primi banii pentru 2023 – pentru că banii nu există. Această situație a fost creată și lăsată de fostul ministru al Agriculturii, Vladimir Bolea. Acum, doamna Catlabuga (ministrul), îi dorim succes și vom vedea cum va ieși din această situație, când situația a fost creată de ministrul Bolea.

De altfel, deputații PAS nu au știut despre numirea doamnei Catlabuga. Majoritatea dintre ei nu au știut despre această numire, așa că putem înțelege ce dezastru este pentru ei. Așadar, dragi fermieri, în acest an să nu vă bazați pe subvențiile pe care ar trebui să le primiți conform legii în termen de 30 de zile”, a declarat Ștefanco în direct pe pagina sa de Facebook.

Potrivit fermierului, datoria privind subvențiile se ridică la aproximativ 500 de milioane de lei.

Guvernul a aprobat proiectul de modificare a Legii bugetului de stat pentru anul 2024. Principalele modificări vizează redistribuirea resurselor suplimentare pentru dezvoltarea întreprinderilor, extinderea suprafețelor împădurite, precum și pentru reabilitarea infrastructurii rutiere.

Astfel, majorarea alocațiilor este prevăzută pentru programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – 100 milioane de lei, precum și pentru programul național de extindere și reabilitare a pădurilor – 60 milioane de lei. Pentru proiectul de susținere a programului în sectorul rutier sunt alocate 622 milioane de lei.

De asemenea, sunt prevăzute alocări suplimentare pentru angajații instituțiilor de învățământ aflate în autogestiune – 42,4 milioane de lei, precum și pentru angajații teatrelor, circurilor și organizațiilor de concerte – 21,4 milioane de lei. Per total, documentul prevede majorarea veniturilor bugetului de stat cu 1180,1 milioane de lei – până la 67 010,6 milioane de lei. Totodată, cheltuielile bugetului de stat vor scădea cu 493,4 milioane de lei, ajungând la 82 114,9 milioane de lei. Deficitul se va reduce cu 1673,5 milioane de lei, până la 15 104,3 milioane de lei.

UE: Peste două treimi din exporturile Moldovei merg în UE>>>

Articole similare

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie
ȘTIRI
•3 min citit

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie

Aproape fiecare al treilea locuitor al Republicii Moldova se confruntă cu sărăcia absolută, iar peste 22 la sută din populație este expusă riscului de sărăcie monetară. Datele au fost prezentate într-o analiză a expertului economic Veaceslav Ioniță, care atrage atenția asupra diferențelor dintre indicatorii utilizați în Republica Moldova și cei din Uniunea Europeană. Potrivit analizei […]

Cutremur în România
ȘTIRI
•3 min citit

Cutremur în România

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe Richter s-a produs astăzi, la prânz, în județul Vrancea din România. Seismul a fost resimțit la București, dar și în Republica Moldova și Ucraina. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului de peste Prut, seismul s-a produs la ora 11.52, la o adâncime de 124.1 kilometri. Deși […]

Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali
ȘTIRI
•3 min citit

Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali

Președinta Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali. Stanislav Secrieru va fi responsabil de apărare și securitate națională, iar Olga Roșca de politică externă și afaceri europene. Decretele în acest sens au fost semnate de șefa statului la data de 16 octombrie. Stanislav Secrieru face parte din echipa prezidențială din septembrie 2023. Acesta este licențiat […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură