AGRO TV Moldova
Live
EXTERNE

Preţurile produselor industriale au crescut în UE

•4 min citit•Redactor Sef
Preţurile produselor industriale au crescut în UE

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut cu 14,5% în Uniunea Europeană şi cu 13,2% în zona euro, în februarie, comparativ cu perioada similară din 2022, arată datele publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică, scrie agerpres.ro.

Conform acestor date, preţurile producţiei industriale au crescut în toate statele membre UE în ritm anual, iar cel mai semnificativ avans s-a înregistrat în Ungaria, Letonia, Slovacia şi România.

Eurostat precizează că în februarie preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de un avans de 20,1 la sută al preţurilor la energie, de 16 la sută la preţurile pentru bunurile de folosinţă imediată, de 9,7 la sută la preţurile bunurilor intermediare, de 8,8 la sută la preţurile bunurilor de folosinţă îndelungată şi de 7,6 la sută la preţurile bunurilor de capital.

În februarie, comparativ cu luna precedentă, preţurile producţiei industriale au înregistrat o scădere de 0,5 la sută în zona euro şi de 0,6 la sută în Uniunea Europeană, după un declin de 2,8 la sută în zona euro şi de 2,3 la sută în Uniunea Europeană, în ianuarie.

Cele mai semnificative scăderi ale preţurilor produselor care ies pe porţile fabricilor au fost înregistrate în Bulgaria (minus 7,9%), Grecia (minus 3,3%) şi Belgia (minus 3,2%), iar cele mai mari creşteri în Slovacia (11,5%), Slovenia (2,7%) şi Portugalia (2,5%). România a raportat un declin de 0,1% în februarie, după o expansiune de 1,8% luna precedentă.

Eurostat precizează că în februarie preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de un declin de 2,1% al preţurilor la energie şi de 0,1% la preţurile bunurilor intermediare, în timp ce preţurile bunurilor de capital au crescut cu 0,4%, preţurile bunurilor de folosinţă îndelungată au urcat cu 0,5%, iar preţurile la bunurile de folosinţă imediată au înregistrat un avans de 0,6%.

Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este transmisă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.

Articole similare

Inundații severe în estul Spaniei. Două persoane au murit, iar mii de oameni au fost evacuați
EXTERNE
•4 min citit

Inundații severe în estul Spaniei. Două persoane au murit, iar mii de oameni au fost evacuați

Ploile torențiale au provocat inundații severe în estul Spaniei. Autoritățile au emis cod roșu și le-au cerut locuitorilor să rămână în case. În unele zone, precipitațiile au depășit 600 de litri pe metru pătrat. Potrivit presei spaniole, două femei au murit, iar echipele de intervenție desfășoară operațiuni de salvare inclusiv cu elicoptere. Cele mai afectate […]

Proteste violente în Europa
EXTERNE
•5 min citit

Proteste violente în Europa

Proteste generate de nemulțumiri sociale și economice în mai multe țări europene. În Franța, revendicările vizează educația și nivelul de trai, în Spania, criza locuințelor, iar în Italia, creșterea costului vieții. În același timp, în Albania oamenii critică corupția la nivel înalt, în Portugalia salariile mici, iar în Beligia studenții contestă majorarea taxelor universitare. În […]

Inundații puternice la Istanbul: doi morți, sute de persoane salvate
EXTERNE
•4 min citit

Inundații puternice la Istanbul: doi morți, sute de persoane salvate

Cel puțin două persoane au murit în urma ploilor torențiale care au provocat inundații puternice la Istanbul. Străzile și locuințele au fost inundate, mașinile au rămas blocate în apă, iar sute de oameni au fost salvați de echipele de intervenție. Autoritățile au suspendat cursurile în școli și au îndemnat populația să evite deplasările neesențiale. Ploile […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură