AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

25 de focare de gripă aviară au fost depistate pe teritoriul țării

•3 min citit•Redactor Sef

25 de focare de influență aviară înalt patogenă la fauna sălbatică, dar și la păsările din exploatațiile nonprofesionale au fost înregistrate, în ultima săptămână, pe teritoriul Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Potrivit instituției, în acest sens, Comisia Antipiezootică Excepțională a aprobat de urgență un plan de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarului de influență aviară.

Astfel, a fost instituită zona de protecție de trei kilometri și zona de supraveghere de 10 kilometri. De asemenea, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă deținătorii și crescătorii de păsări să țină acestea în interiorul curților și la observarea semnelor clinice, anunțarea imediată a personalului veterinar.

Amintim că, în luna decembrie 2023, pe teritoriul țării au fost înregistrate patru focare de gripă aviară – trei în nordul țării și unul în municipiul Chișinău. Astfel, virusul a fost depistat la mai multe lebede moarte, identificate în zona lacului Ghidighici din orașul Vatra. În același timp, 65 de lebede decedate au fost găsite pe malul râului Răut, în sectorul Lunga-Bahriceni din raionul Florești, iar alte 13 au fost găsite pe un lac din satul Răcăria din raionul Râșcani.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură