AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

2000 de familii vor primi furaje ca să-și hrănească animalele

•5 min citit•Redactor Sef

Aproape 2 000 de familii din mai multe sate din Republica Moldova beneficiază de furaje gratuit, ca să-și hrănească animalele din gospodărie, prin prisma unui proiect în valoare de 2 milioane de euro.

Acesta este implementat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și cu sprijinul financiar din partea Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA).

Tudor Robu, reprezentantul adjunct al FAO în Republica Moldova: ”La momentul actual, FAO implementează un program de urgență, care este alcătuit din câteva proiecte, inclusiv acesta prin care astăzi distribuim furaje pentru animale, proiect finanțat de Agenția Austriacă, dar și alte proiecte finanțate atât de organizația noastră, cât și de alți donatori precum Guvernul Japoniei.”

Vasile Șarban Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii: ”În anul 2022, când s-a atestat acea secetă severă în Republica Moldova, am discutat cu FAO, iar ei au identificat cca 500000 de dolari, care urmau să vină în ajutorul producătorilor mici sau casnici.”

Tudor Robu, reprezentantul adjunct al FAO în Republica Moldova: ”Urmare a crizei, noi încercăm să le furnizăm nu doar hrană pentru animale, dar și semințe, îngrășăminte și alte inputuri, care sunt necesare pentru sezonul agricol. Ceea ce vreau să menționez în special, este că FAO îi ajută nemijlocit pe cei mai vulnerabili din zonele rurale.”

Fiecare dintre gospodăriile selectate primesc până la 350 kg de furaje, o cantitate suficientă pentru a-și hrăni animalele până la începutul noului sezon de pășunat, așteptat peste două luni sau puțin mai mult.

Vasile Șarban Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii: ”S-a făcut o analiză și s-au selectat câteva raioane care au avut de suferit mai tare, pe partea de sărăcie și pe partea de secetă. Desigur că vom identifica și alte posibilități, alte politici ca noi să facem accesibili bani pentru producătorii agricoli, pentru că vedem ce se întâmplă… Oamenii ar ieși în câmp, dar nu au toți această capacitate financiară.”

Tudor Robu, reprezentantul adjunct al FAO în Republica Moldova: „Am reușit să acoperim până acum trei raioane, acestea au fost Căușeni, Basarabeasca și Cahul. În următoarele săptămâni, vom acoperi necesitățile altor două, acestea vor fi Cantemir și Leova.”

Aliona Ciumacenco, este mamă a cinci copii. Femeia susține că bovina care i-a rămas în gospodărie este singura ei sursă de venit, astfel, acest ajutor este unul potrivit.

Ciumacenco Aliona, beneficiară, s. Zîrnești, r. Cahul:

Reporter: „-Câte animale aveți în gospodărie?”

Ciumacenco Aliona: „-Una, dar am avut două. Am fost nevoită să vând una, pentru ca să cumpăr lemne, ca să-mi încălzesc familia.”

Reporter: „-Și ați schimbat vaca pe lemne?”

Ciumacenco Aliona:”-Da, și plus câțiva bani. Am salvat două familii, am salvat familia de la care am adus lemne și familia mea, ca să ies din iarnă.”

Reporter: „-Acest suport, a fost binevenit pentru familia dvs?”

Ciumacenco Aliona: „-Da, pe neașteptate a fost și îi mulțumesc statului că a acordat o mică atenție țăranilor.”

Domnul Petru spune că furajele primite îl vor ajuta să-și întrețină cele două vaci și un măgăruș.

„-Am două vaci și o măgăriță.

-Dar măgărița are nume?

-Da, Margareta! Întreținem familia, cheltuielile…

-Ce venituri mai aveți?

-Puțin avem, dna! Mulțumim că ne ajută țările străine. Dacă n-a plouat, doar din cumpărat, este cam greu să întreținem vacile.”

Gunther Zimmer, șeful biroului Agenției Austriece pentru Dezvoltare: „Noi am primit acel apel de urgență și am decis să oferim asistență celor mai nevoiași, prin intermediul unui suport financiar de 2 milioane de euro. Acest proiect este susținut de ADA și sperăm că cu ajutorul FAO și al nostru, vom putea ajuta între 6000-10000 de familii.”

Până la momentul actual, FAO a utilizat 280 000 de dolari din Planul său de răspuns rapid pentru a procura furaje și a mobilizat sprijin financiar suplimentar din partea Agenției Austriece de Dezvoltare și a Guvernului Japoniei.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură