AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

18 tone de banane și varză chinezească cu pesticide, vândute înainte de testare. Agenții economici au ignorat regulile

•3 min citit•Redactor Sef

Inspectorii Agenției pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au distrus, în primele 9 luni ale anului, 334 de tone de fructe și legume, aproape dublu față de anul precedent. Decizia a venit în urma depistării unor niveluri de pesticide peste limitele admise la importurile europene. În ciuda controalelor stricte, aproximativ 5 la sută dintre aceste produse neconforme au ajuns la consumatori.

Produsele cele mai afectate sunt bananele și varza chinezească, din care 18 tone au fost vândute înainte de primirea rezultatelor de laborator. Marina Dintiu, șefa Direcției de Siguranță Alimentară, a explicat că unii comercianți au ignorat obligația de a aștepta rapoartele, fapt ce a condus la sancționarea lor și retragerea parțială a produselor din magazine.

Marina Dintiu, șefa Direcției de Siguranță Alimentară:

„Cea mai mare problemă a fost cu produsele de import, pentru că agenții economici nu au așteptat raportul de încercări și au comercializat în pofida declarației de proprie răspundere. Aceștia au fost sancționați, au fost efectuate retragerile maxime posibile, dar în anumite situații produsele au fost deja comercializate. Unele produse au depășit norma admisibilă la pesticide de două ori. Din cele comercializate au fost doar banane și varză chinezească”.

Pentru a preveni astfel de cazuri, ANSA a intensificat controalele la frontieră și în unitățile de comerț din întreaga țară. Produsele importate sunt supuse unor verificări stricte, iar inspectorii urmăresc respectarea normelor la pesticide pentru siguranța publicului.

Experții ANSA și nutriționiștii avertizează asupra pericolelor consumului de fructe și legume cu pesticide în exces, recomandând procurarea din surse autorizate și verificarea documentelor sanitare.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură