AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

16 miliarde de euro pentru agricultura românească

•3 min citit•Furculiță Viorel

Fermierii români vor beneficia de aproximativ 16 miliarde de euro din fonduri europene. Bugetul a fost aprobat de Comisia Europeană și vor fi alocați prin Planul Național Strategic pentru anii 2023-2027 al României.

Reprezentanții Ministerului Agriculturii afirmă că vor merge în toată țara pentru a-i instrui pe fermieri cum să acceseze banii europeni.

Petre Daea, ministrul Agriculturii din România: „A fost o muncă intensă, în care s-au implicat specialiștii din minister alături de reprezentanții asociațiilor de fermieri, astfel încât, am reușit să recuperăm rapid etapele care rămăseseră în urmă din cauza lipsei totale de implicare din perioada 2020-2021. Avem deja pregătită legislația națională subsecventă pentru a da drumul consultării publice, astfel încât fermierii și toți cei interesați să cunoască în detaliu tot ce ține de implementarea Planului Național Strategic. Pornim Caravana Cunoașterii PNS în întreaga țară, un calendar al întâlnirilor cu fermierii pentru ca toți cei interesați să se familiarizeze din timp cu planul de acțiune, astfel încât să investim în agricultura țării și în satul românesc toate sumele disponibile”.

Circa 10 miliarde de euro vor reprezenta plăți directe și intervenții sectoriale, iar 6 miliarde de euro vor fi alocați pentru dezvoltare rurală.

Spre deosebire de perioadele de programare anterioare, Planul Național Strategic pentru anii 2023-2027, cuprinde instrumente de sprijin finanțate atât din Fondul European de Garantare Agricolă, cât și din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.

Totodată, PNS va introduce un instrument de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole prin care se acordă despăgubiri în caz de calamități.

Articole similare

Ungaria ar putea permite tranzitul cerealelor ucrainene
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Ungaria ar putea permite tranzitul cerealelor ucrainene

Ungaria este dispusă să permită tranzitul cerealelor ucrainene pe teritoriul său către Europa de Vest. Anunțul a fost făcut de premierul ungar, Peter Magyar, după o solicitare adresată de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles. Potrivit lui Magyar, transportul cerealelor prin Ungaria nu ar trebui să întâmpine obstacole, dacă mărfurile […]

Premii pentru inovații în agricultură
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Premii pentru inovații în agricultură

Expoziția Moldagrotech 2026 a reunit producători și distribuitori de tehnică agricolă, echipamente și tehnologii moderne pentru sectorul agroindustrial. Duminică, în ultima zi a evenimentului, au fost desemnați câștigătorii concursului „Noutatea anului”. La competiție au participat zece companii, cu 19 mostre de produse și echipamente destinate agriculturii. În cadrul concursului „Noutatea anului”, produsele și echipamentele au […]

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură