AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

150 de mii de familii vulnerabile din țară vor beneficia de vouchere de 7 mii de lei

•5 min citit•Redactor Sef

În jur de 150 de mii de familii vulnerabile din întreaga țară vor primi, în următorii trei ani, vouchere în valoare de până la 7 mii de lei pentru a-și înlocui electrocasnicele vechi cu altele noi și eficiente energetic în cadrul Programului de Vouchere pentru Electrocasnice, elaborat de ministerul Energiei. Valoarea voucherelor, precum și criteriile de selecție a beneficiarilor, au fost aprobate în cadrul ședinței Consiliului Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), responsabil de implementarea Programului. De asemenea, a fost aprobat bugetul pentru primele sesiuni de acordare a voucherelor, în mărime de 54,5 milioane lei.

Voucherele care vor acoperi până la 70 la sută din costul echipamentelor electrocasnice și vor fi acordate consumatorilor înregistrați pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md. Astfel, potrivit deciziei CNED, consumatorii selectați din categoria de vulnerabilitate energetică extremă vor beneficia de vouchere în valoare de 7000 de lei, cei din categoria vulnerabilitate energetică foarte ridicată vor primi suport de 6000 de lei pentru achiziționarea electrocasnicelor noi eficiente energetic, iar cei din categoria vulnerabilitate energetică ridicată – 5000 de lei.

Totodată, au fost stabilite criteriile de eligibilitate, precum și profilul gospodăriilor beneficiare ale Programului. Beneficiarii vor fi selectați în baza criteriilor privind gradul de vulnerabilitate energetică atribuită gospodăriei casnice pentru anul precedent, consumul mediu lunar de energie electrică, precum și componența familiilor. Prioritate li se va oferi familiilor cu mulți copii, familiilor cu persoane în etate și familiilor în componența cărora se regăsesc persoane cu nevoi speciale. De asemenea, au fost făcute clarificări privind drepturile de proprietate asupra locuinței, care nu vor fi obligatorii pentru beneficiarii de vouchere. Totodată, vor fi excluși din program gospodăriile care au beneficiat anterior de suport financiar pentru achiziționarea electrocasnicelor, cu excepția voucherelor pentru înlocuirea becurilor.

Pentru a procura un aparat electrocasnic beneficiarii vor trebui să ofere în schimb echipament vechi de același tip (frigider sau mașină de spălat). Nu este obligatoriu ca aparatul vechi să fie și funcțional.

Beneficiarii selectați vor fi informați prin intermediul cabinetului personal de pe platforma compensatii.gov.md, prin intermediul mesajelor SMS sau pe e-mail despre disponibilitatea voucherelor.

Pe termen lung, Programul va contribui la sporirea securității economice, eficientizarea consumului de energie și diminuarea sărăciei energetice, prin micșorarea cheltuielilor pentru facturi ale populației.

Mai multe detalii despre programul de vouchere pentru electrocasnice pot fi găsite pe pagina cned.gov.md.

Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) este instituția publică din subordinea Ministerului Energiei care are misiunea de a coordona și de a organiza activitățile orientate spre asigurarea implementării politicii de stat în domeniile de activitate atribuite, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare pentru finanțarea și promovarea proiectelor și programelor în domeniile respective într-un mod durabil din punctul de vedere al mediului, al schimbărilor climatice, și care să contribuie la creșterea gradului de securitate energetică a țării.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură