AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

121 de agricultori care ar avea dificultăți în onorarea obligațiunilor contractuale față de creditori

•4 min citit•Redactor Sef
121 de agricultori care ar avea dificultăți în onorarea obligațiunilor contractuale față de creditori

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a recepționat până în prezent informații despre 121 de agricultori care ar avea dificultăți în onorarea obligațiunilor contractuale față de creditori, inclusiv bănci comerciale, instituții non-bancare sau furnizori. Datele au fost prezentate de secretarul de stat al MAIA, Vasile Șarban, care este președinte al Comisiei pentru analiza problemelor invocate de către fermieri în cadrul protestelor din luna noiembrie 2023.

„Aceste informații acumulate vor fi puse la dispoziția creditorilor pentru examinare, dar în continuare asta rămâne prerogativa acestora, deoarece MAIA nu poate interveni în relația contractuală dintre doi agenți economici” a menționat secretarul de stat al MAIA, Vasile Șarban

Funcționarul a adăugat că la următoarea ședință a Comisiei pentru analiza problemelor invocate de către fermieri, creditorii ar urma „să vină cu soluții clare despre cum putem să intervenim pentru a nu înrăutăți situația producătorilor agricoli”.

Totodată, MAIA a solicitat direcțiilor agricole raionale informații despre numărul de producători agricoli afectați de seceta din anul curent, suprafața vizată, culturile afectate și nivelul de daună a acestora.

”În acest context noi ne-am întâlnit cu fermierii, unde am discutat despre nevoile lor, despre posibilitățile ministerului, despre pașii care vor urma pentru a diminua impactul secetei din anul 2023”, a punctat secretarul de stat al MAIA, Vasile Șarban

Activitatea Comisiei pentru analiza problemelor invocate de către fermieri în cadrul protestelor din luna noiembrie 2023 a fost lansată la începutul lunii curente. Comisia are în componență reprezentanți de la mai multe instituții, care analizează problemele existente și va propune măsuri de soluționare a acestora.

Precizăm că două dintre revendicările agricultorilor, invocate în noul val de proteste, nu și-au găsit susținerea din partea Ministerului Agriculturii. E vorba de moratoriu la plata creditelor și redistribuirea banilor din fondul AIPA pentru subvenții pentru producătorii de porumb și floarea-soarelui.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură