AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

11.064 de cazuri de gripă/viroze în școli și grădinițe

•3 min citit•Redactor Sef
11.064 de cazuri de gripă/viroze în școli și grădinițe

Aproximativ 11.000 de cazuri de infectare cu gripă sau viroză sezonieră au fost confirmate, în perioada 1 – 6 martie, în cadrul instituțiilor de învățământ primar din Moldova, potrivit datelor actualizate ale Ministerului Educației.

Mai exact, în grădinițele din țară, circa 4.300 de copii, precum și alte 120 de persoane din rândul cadrelor didactice sau a personalului instituțiilor preșcolare s-au infectat cu gripă sezonieră. De asemenea, în învățământul primar, gimnazial și liceal au fost înregistrate peste 6.700 de cazuri de infectare, în rândul elevilor, și 237 de cazuri, în rândul cadrelor didactice și a personalului.

În raport cu săptămâna precedentă, numărul cazurilor de infectări cu gripă sau viroză sezonieră, în cadrul grădinițele, a scăzut cu circa 460 de cazuri, în timp ce în școli – a urcat cu peste 120.

În același timp, și numărul cazurilor de coronavirus înregistrat în școlile și grădinițele din Moldova a crescut. În intervalul respectiv de timp, 48 de micuți și alți 86 de elevi s-au aflat în izolare din cauza pandemiei COVID-19. Acestora li s-au alăturat și 50 de cadre didactice, mai informează Ministerul Educației.

Articole similare

ANSA a început vaccinarea antirabică a vulpilor
ȘTIRI
•3 min citit

ANSA a început vaccinarea antirabică a vulpilor

Vulpile din Republica Moldova sunt vaccinate împotriva rabiei! ANSA a lansat o nouă campanie de imunizare, desfășurată în perioada 20 octombrie -2 noiembrie . Autoritățile îi avertizează pe cetățeni să fie atenți la momelile vaccinale și le recomandă proprietarilor de câini și pisici să limiteze accesul liber al animalelor în zonele vizate. Campania se desfășoară […]

Guvernul lansează o nouă rundă de consultări publice privind reforma administrației publice locale
ȘTIRI
•3 min citit

Guvernul lansează o nouă rundă de consultări publice privind reforma administrației publice locale

Guvernul lansează o nouă rundă de consultări asupra reformei administrației publice locale. Proiectul prevede reducerea numărului de primării de la 898 la 273, stabilirea unui prag minim de 3000 de locuitori pentru fiecare administrație locală și înlocuirea celor 32 de raioane cu trei regiuni: Nord, Centru și Sud. ALEXEI BUZU, secretar general al Guvernului: „ […]

Strategie națională antidrog, aprobată de Guvern pentru perioada 2027–2032
ȘTIRI
•4 min citit

Strategie națională antidrog, aprobată de Guvern pentru perioada 2027–2032

Autoritățile își propun să schimbe modul în care combat consumul și traficul de droguri. Guvernul a aprobat Strategia națională antidrog pentru anii 2027-2032, care urmărește prevenirea consumului de substanțe interzise, îmbunătățirea tratamentului dependențelor și combaterea traficului de droguri, inclusiv în mediul online. Documentul prevede o abordare coordonată între instituțiile statului, cu accent pe protejarea adolescenților, […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură