AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

100 milioane de lei pentru agricultorii afectați de secetă

•4 min citit•Redactor Sef

Fermierii afectați de secetă și arșiță vor beneficia de un ajutor financiar de 100 de milioane de lei din fondurile Comisiei pentru Situații Excepționale. Agricultorii trebuie să demonstreze că cel puțin 60 la sută din recolta de porumb și 70 la sută din cea de grâu au fost compromise de condițiile meteorologice extreme. Executivul urmează să adopte hotărârea ce va reglementa distribuirea acestor bani.

Astfel, termenul pentru depunerea dosarelor este de 20 de zile de la publicarea regulamentului. Totuși, terenurile asigurate sau aflate în zone irigate nu vor fi eligibile.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Ajutorul se acordă dacă, potrivit actelr de constatare, seceta și arșița a afectat cel puțin 60% din recolta culturilor de porumb și cel puțin 70% din recolta culturii de grâu. Valoarea maximă de ajutor, conform prezentului Regulament, nu poate depăși suma de 500 mii de lei per solicitant.”

Potrivit oficialului, fermierii din nordul țării, unde seceta și arșița au avut efecte dezastruoase asupra culturilor, vor fi principalii beneficiari. De asemenea, ministrul a menționat și despre necesitatea obținerii noului cod IDNO de către fermieri, pentru a putea beneficia de subvenții.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Aici mă adresez gospodăriilor țărănești care nu au reușit să-și ia noul cod fiscal. Conform Legislației în vigoare, din Republica Moldova, în mod obligatoriu trebuie să prezentați noul cod fiscal ca să puteți să beneficiați de această formă de support extrem de important pentru dumneavoastră.”

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, au fost afectate aproximativ 97 de mii de culturi agricole. Totodată, au fost elaborate circa 2.500 de acte de constatare a pagubelor cauzate de condițiile climatice extreme, din toate regiunile țării.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură